Criza agriculturii româneşti (II)

De foarte mult timp, etnia noastră s-a confruntat cu o gravă criză agrară. Situaţia dficilă în care s-a găsit sectorul agrar este urmarea unor cauze mai vechi, îndelung analizate de istorici.
   Principala cauză a acestei veritabile drame a fost determinată de un fenomen ultra-negativ, respectiv pe descompunerea proprietăţii ţărăneşti. În tot cursul istoriei sale, ţara noastră a fost un popor de agricultori, mediul rural reprezentând aproape 90% din populaţia totală. Iniţial, ţăranii au fost proprietarii pământului, dar odată cu consolidarea statală care intervine în Sec XII-XIII, apare o nouă clasă de conducători, respectiv boierimea. Iniţial o clasă de conducători administrativi, devin treptat principalii auxiliari ai domnitorilor, având şi calitatea de conducători militari Ei sunt recompensaţi de către domnitori cu întinse proprietăţi selectate din zonele mai puţin locuite, dar prin abuzuri şi constrângeri preiau şi o parte din proprietăţile ţăranilor. Fenomenul ia o certă amploare, astfel că ţăranii liberi decăzură devenind în secolele următoare clăcaşi şi în final iobagi. Boierii şi mănăstirile şi-au arogat, în afara dreptului de proprietate asupra terenurilor, şi privilegiul de a pretinde clacă şi dijmă. Totuşi se remarcă şi existenţa unor unor anumite forme de continuitate a stăpânirii pământurilor, cei în cauză numindu-se în Moldova răzeşi, iar în Muntenia moşneni.
 
   Ajungem astfel la anul 1907, când tulburările ţărăneşti au reactivat intens problemele cu care se confruntau locuitorii mediului rural. În funcţie de realitatea evenimentelor şi a unor interpretări corecte, evenimentele din anul 1907 s-au desfăşurat astfel:
   La începutul anului 1907 şi ulterior la finele lunii februarie au loc la Flămânzi, din Jud. Botoşani, intense tulburări pe moşiile Fam. Sturdza, care erau arendate trustului condus de Moshe Fischer, unul din principalii arendaşi ai latifundiilor moldave. Acesta exploata terenuri de peste 400.000 Ha. având şi celebritatea unor activităţi dure şi fără scrupule. În acest sens avem relatări de la Radu Rosetti (Pentru ce s-au răsculat ţăranii), care subliniază un adevăr incontestabil: Răzmeriţa de la Flămânzi ce s-a extins ulterior în toată Moldova şi chiar în Muntenia. În lucrarea citată mai sus, Radu Rosetti menţionează activitatea intensă a acestor trusturi de arendaşi, astfel că marile moşii ale boierimii moldave erau lucrate de Moshe Fischer în zona de nord, Leon Juster în zona centrală şi de I. Costiner în sud.

   Revolta ţărănească pornită la Flămânzi s-a extins aproape în toată Moldova. La 5 martie, cete de ţărani intră în Botoşani şi, unindu-se cu populaţia mahalalelor, devastează casele mai multor arendaşi şi negustori evrei. Agitaţia ţărănească se extinde şi în Muntenia, unde în Jud. Buzău,Teleorman şi Vlaşca au loc devastări de conace şi depozite de alimente. Ce nu lua foc se fura sau se distrugea. La 12 martie 1907, guvernul conservator condus de Gh.Gr.Cantacuzino a demisionat, iar cel liberal, sub conducerea lui Dimitrie Sturdza, şi-a propus instaurarea ordinii. Sub directa conducere a Gener. Averescu, armata a intervenit lichidând diversele focare de dezordine.

La 17 martie era instaurată liniştea aproape pretutindeni. Este evident că măsurile aspre luate pe parcurs au făcut un mare număr de victime.

   Despre cauzele evenimentelor din 1907 s-au făcut multe cercetări şi analize. Voi încerca să subliniez principalele cauze în funcţie de obiectivitatea autorilor.
- Răscoala din 1907 este consecinţa modului în care a fost tratată şi umilită ţărănimea timp de secole. Etnia noastră, incomod plasată la extremitatea Europei, a fost silită să suporte tendinţele agresive ale imperiilor limitrofe. Locuitorii satelor au fost cei mai loviţi de excesele şi urmările conflictelor ce au avut loc pe teritoriul naţional între imperiile vecine. În afara suferinţelor suportate din cauza acestor invazii şi ciocniri (numai Rusia ne-a invadat de 14 ori între 1712 şi 1944), mediul rural a fost şi victima abuzurilor clasei conducătoare. Iobăgia suportată de locuitorii satelor a influenţat structura psihică şi chiar cea biologică a locuitorilor, instaurând un climat de permanentă nemulţumire. A fost necesară o scânteie pentru o revărsare de frustrări şi vechi umilinţe.
- Este incontestabil că administrarea şi exploatarea excesivă efectuată de trusturile evreieşti, ce lucrau aproape jumătate din proprietăţile mari, a fost una din cauzele insurecţiei. Arendaşii nu au ţinut cont de interesele legitime ale celor ce lucrau terenurile, abuzând de posibilităţile lor.
A considera (aşa cum au făcut-o alţii) că 1907 este prima manifestare de anti-semitism local este o exagerare. Dar nu mai puţin adevărat este că primele atentate la bunurile şi interesele marilor proprietari s-au produs la moşiile lucrate de arendaşi evrei. Evenimente ulterioare au confirmat această psihoză, mai ales că la terenurile lucrate de stăpânii lor s-au manifestat mult mai puţine conflicte.
   În cursul revoltei din 1907, şi mai exact la 10 martie 1907 trebuie menţionat un eveniment de o importanţă enormă pentru analiza crizei agrare din ţara noastră. La acea dată, Parlamentul a făcut o atentă analiză a evenimentelor, din care merită să amintim excepţionala intervenţie a marelui om de stat Petre P.Carp. Acesta a demonstrat că în ipoteza distribuirii către ţărani a întregului teritoriu arabil al ţării, la un interval de maximum două generaţii, s-ar constata aceleaşi probleme. Motivul acestei calamităţi rezidă în obiceiul arhaic al ţăranilor de a lăsa moştenire urmaşilor în părţi egale terenurile şi bunurile proprii. Se produce în acest mod o DIVIZARE a terenurilor, fapt ce determină micşorarea treptată a acestora şi un fenomen de incapacitate economică categorică. Acest mod catastrofal de evoluţie patrimonială trebuie de urgenţă oprit, fiind în joc viitorul agriculturii naţionale. În acest sens, Petre Carp a propus două măsuri ce necesitau urgenţă:
- O lege ce trebuia să reglementeze divizarea terenurilor agricole sub un plafon de cca. 20 ha.
astfel că, în cursul unui interval destul de limitat, s-ar constitui o proprietate mijlocie, esenţială sub toate aspectele.
- O altă soluţie ar fi adoptarea unei legislaţii ce ar consacra principiul primogeniturei folosit în multe state din Occident.
Folosind aceste două modalităţi, s-ar întrerupe procesul de dezmembrare a proprietăţilor rurale, aceste divizări fiind cauza principală a pauperizării clasei ţărăneşti.
La aceste propuneri de o importanţă categorică pentru viitorul agriculturii naţionale, I.I.C Brătianu, în numele PNL, a replicat că adoptarea noului Cod Civil permite o testare liberă, astfel că nu se poate interveni în procesul civil actual. Refuzul adoptării unui plafon obligatoriu privind divizarea terenurilor agricole ar fi salvat agricultura şi existenţa ulterioară a ţărănimii române.

Specializat - Dan E. Dobreanu
(citeste alte articole de acelasi autor »)

Ultima modificare Marți, 28 Martie 2017 11:22

Login pentru a posta comentarii
Go to top