Imprimă această pagină

Cine face politicile agricole ale UE? Peste 320.000 de mesaje pentru noua PAC, doar 7% de la agricultori!

In cadrul procedurilor de elaborare a noii Politici Agricole Comune, doar 7% din cele peste 320.000 de mesaje primite la consultarea publica online vin din partea agricultorilor.

Ca parte a consultarii online privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) au fost inregistrate pana la data de 2 mai peste 320.000 de mesaje venite din toate cele 28 de state membre. Ce este insa interesant este ca doar 7% dintre participantii la consultare au declarat ca agricultori si desfasoara activitati agricole propriu-zise, potrivit datelor oficiale furnizate de autoritatile de la Bruxelles si prezentate de catre Agra Europe, scrie Agrointeligenta.

Statele din Europa de Est, participare ”neglijabila”

Cele mai multe mesaje primite provin din Germania (46%), urmata de Franta (13%) si Italia (12%). Din Spania au venit 8% dintre mesaje, din Belgia 6%, iar din Austria 2%. Cele mai mici procentaje ale participarii sunt din statele din Europa de Est, iar 97% din totalul inregistrarilor sunt asumate de persoane fizice si doar 3% de catre organizatii. De precizat ca foarte active in acest sens au fost organizatiile care militeaza pentru protectia mediului.

Primele rezultate ale consultarilor privind noua PAC vor fi anuntate pe 7 iulie.

Agrointeligenta – www.agrointel.ro a anuntat demararea consultarii publice privind noua PAC inca din 3 februarie, invitand fermierii sa se implice si va transmita sugestii pentru modul cum va fi sprijinita si cum va arata agricultura europeana dupa anul 2020.

Sursa: Agrointeligenta

 

 

Login pentru a posta comentarii