FERMIER, 70 HA, 30 DE VACI: IATĂ DE CE AȘTEPTĂM CU SUFLETUL LA GURĂ SUBVENȚIILE APIA!

VOCEA DISPERATĂ A FERMIERULUI. Sufocați de datorii, cu pământurile arse de secetă, cu producțiile agricole vândute pe bani mărunți, fermierii români așteaptă cu sufletul la gură să ia un ban de la APIA să-și poată plăti măcar o parte din datorii, să nu le mai bată creditorii la ușă. Între un comunicat și altul al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în care apar mereu autorizări la plată, dar nu scrie niciodată sume transferate, fermierii își pierd bruma de răbdare.

Un fermier care lucrează 70 de hectare de teren agricol și crește 30 de vaci de lapte a trimis la redacția AGROINFO o scrisoare în care și-a făcut calculul dureros al pierderilor. Ca să vadă toată lumea de ce fermierii, crescătorii de animale speră în subvenții ca-ntr-o gură de aer.

Nu avem nici un ban primit până în momentul de față. Sunt un fermier activ cu toate dările la stat plătite, lucrez 70 ha teren, am 30 bovine de lapte. Aș vrea să vă aduc la cunoștință pentru cei ce cred că fermierii iau subvențiile ca să-și facă sărbătorile de iarnă aș vrea să vă prezint cheltuielile pentru această suprafață:

70 ha x 2500 lei înființarea culturilor cu totul până la treierat;

400 lei/ha treieratul;

arenda pe teren la proprietar 600 lei/ha;

dările la stat undeva la 100 lei/ha;

tractor+utilaje în rate 60.000 lei/an;

Anul acesta am recoltat o medie de 2500 kg/ha porumb boabe x 30 ha x 0.72 lei/ kg, floarea soarelui 1500 kg/ha x 1,42 lei/kg.

Vă las pe dumneavoastră să faceți calculul ca să vedeți de ce așteptăm cu sufletul la gură subvențiile. Restul de 10 ha sunt cu lucernă pentru vaci și alea afectate de secetă, ne-a scris supărat fermierul.

Login pentru a posta comentarii
Go to top