Imprimă această pagină

Ședință MADR-ANZ-OIERI. ”Inventarul” ovinelor, amânat până pe 15 mai

Lideri din oierit, din partea asociațiilor care conduc Registrele Genealogice, s-au întâlnit cu conducerea Ministerului Agriculturii și cu cea a Agenției Naționale pentru Zootehnie. Discuțiile au atins regimul certificatelor de origine pentru reproducători, finanțarea activității de ameliorare și strategia pentru Planul Național Stratagic.

 

Întâlnirea a avut loc astăzi, marți – 20 aprilie, și a fost anunțată de Agrointeligența – AGROINTEL.RO în exclusivitate. Mai mult de 3 ore au durat discuțiile dintre liderii din oierit, președinți de asociații, și ministrul agriculturii, Adrian Oros, directorul ANZ, ing. Bela Vaida și secretarul de stat care se ocupă de zootehnie, Antal Barabási. Asociațiile care conduc Registrele Genealogice au negociat devansarea termenului la care trebuie să transmită „inventarierea” animalelor cu origine dar și mărirea plafonului pentru plata ajutorului de stat pentru crescătorii de animale, sume care permit desfășurării activității de ameliorare și menținerea RG.

Ionică Nechifor, președintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine ”Moldoovis”, a participat la ședința de la București și a dezvăluit pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că oierilor li s-a promis că termenul de 28 aprilie, care trebuia respectat pentru trimiterea unei situații a animalelor înscrise în RG, să fie mutat pe 15 mai.

”Am propus să luăm un moment zero și să punem la punct lucrurile și de acum încolo să discutăm concret pe documente, legi, ce avem de făcut. Legat de termenul de 28 aprilie privind inventarierea animalelor cu origine, am spus că această dată nu este posibilă pentru că termenul de când am primit notificarea este foarte scurt. Mai mult decât atât, avem și adresa înaintată de secretatul de stat Antal și orice animal care deja este înscris în RG principal și i s-a emis un certificat de origine, nu poate fi retras. Ei se vor elimina în mod natural de la reproducție pentru că mai sunt câțiva berbeci care fac obiectul derogării făcute de România în perioada 2014-2018 în care țara noastră nu avea suficienți berbeci cu dată și bunic în secțiunea principală, și aceia mulți pe cale naturală se vor elimina pentru că mai au cel mult 2 ani ca și activitate de reproducție după care, repet, sunt eliminați oricum. Și atunci a rămas că acele certificate rămâne valabile”, a spus Ionică Nechifor.

Acesta a subliniat că noua dată propusă de fermieri este 15 mai. ”Noi am propus 15 mai data ca să transmitem datele cerute de ANZ. Că unii le pot da urgent, alții nu pentru că este volum foarte mare de muncă. Vă dați seama la Țurcană spre exemplu ce muncă au. Eu personal la Karakul îl pot da, până în 2 mai-3 mai, după Paști pot da situația pentru că e efectivul mai mic dar la Țurcană este volumul foarte mare. Și atunci a rămas să analizeze secretarul de stat cu domnul Vaida și să mergem pe data de 15 mai”, a mai punctat crescătorul de ovine.

 

Reamintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis Agenției Naționale de Zootehnie (ANZ) o solicitare privind ”inventarierea” animalelor din Registrele Genealogice, astfel că societățile de ameliorare au termen până pe 28 aprilie să transmită datele solicitate.

Mai mulți bani pentru ameliorare

Ministrul Adrian Oros le-a promis oierilor că va continua să susțină alocările pentru ajutorul de stat în sectorul animalelor, alocat pentru menținerea RG și ameliorare.  În plus șeful de la Agricultură le-a spus crescătorilor că suma alocată pentru primul semestru din acest an ar putea fi majorată la rectificarea bugetară.

”(…) Să terminăm odată cu aceste acuzații pentru că cei care le fac nu se regăsesc pe nicăieri și sunt doar pe bază de declarații. Discuțiile au durat mai bine de 3 ore și am luat punctual, pe fiecare subiect, problemele pe care le aveam noi asociațiile, și implicit crescătorii dar și ministrul de cealaltă parte. Ministrul ne-a promis că face tot ce poată să putem menține această activitate, fiind și destul de grea din cauza lipsei banilor. A spus că va face tot efortul să crească sumele deja propuse pentru că fără activitatea de ameliorare nu putem progresa. Dar am văzut o altă abordarea. Dar au zis că deocamdată atât au, și încearcă să facă un efort mai mare la rectificarea bugetară”, a spus Ionică Nechifor.

 

Președintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine ”Moldoovis” a mai subliniat că în discuții a fost adusă și situația privind obligativitatea berbecilor pentru plata Sprijinului Cuplat Zootehnic (SCZ) . ”Am mai discutat și despre chestiunea legată de un berbec la 35 de capete pentru SCZ și am spus foarte clar, să se caute în documente, că nu a fost opțiunea noastră. Am și dat exemple că un fermier dacă a luat berbeci din rasa Țigaie și i-a băgat în turma de lui de oi care sunt Țurcane, acela ia subvenție. Și ce se alege de acolo? Nimic. Nu mai bine cum am cerut eu în 2015 stratificarea fermelor și dăm la toată lumea după efortul pe care l-a făcut. Măcar am spus ca în noul Plan Național Strategic (PNS) să prindă această chestiune și o să vadă că progresăm”, a mai menționat Nechifor.

De menționat că în prezent pe site-ul MADR figurează un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede suma de 20.000.000 lei pentru primul semestru din 2021 iar ulterior, ANZ a solicitat majorarea sprijinului la 35.000.000 lei. 

Notificările trimise către oieri nu au caracter oficial?

Ionică Nechifor mai spune că oierii au transmis conducerii MADR că se simt ”vânați” de ANZ  și au aflat în cadrul discuțiilor că o parte din notificările primite de la instituție nu au caracter oficial ci doar ”intern”.

 

”De un an și jumătatea consumăm energia pe niște chestiuni cu certificate neconforme, neactualizate. Noi ne dorim politici clare, un nou PNS sănătos și legi corecte. I-am spus ministrului că în forma actuală când ANZ-ul a devenit instituția care ne vânează, și vă pune în mod eronat să faceți afirmații care nu vă aparțin și de fapt vă uitați pe niște documente, este o greșeală pe care eu nu aș ierta-o și eu mâine, dacă aș fi ministru, directorul ANZ ar trebuie să plece acasă. Pe considerentul că s-au transmis niște notificări în teritoriu total aberante. Dar șeful ANZ dădea din colț în colț că de fapt aceste notificări nu sunt oficiale, nu sunt acte administrative, doar interne”, a mai dezvăluit crescătorul de ovine.

Oierii au făcut referire și la Regulamentul 1012, menționat în majoritatea notificărilor transmise către asociații, și care de fapt nu are norme de aplicare emise de ANZ.

”Am spus: Regulamentul 1012, pe care îl tot menționează domnul Vaida, unde sunt normele că de un an și jumătate este la conducere și în loc să scoată normele de aplicare, îl menționează ca atare. Domnul Vaida a zis că e în lucru și că le va publica pe site. Păi nu pe site, să le discute cu noi mai întâi! De un an și jumătate ne consumăm energie pe niște prostii, în loc noi să lucrăm pe normele de aplicare ale regulamentului european”, a conchis Ionică Nechifor.

MADR, anunț oficial despre întâlnirea cu oierii

Despre întâlnirea de astăzi a anunțat oficial și MADR pe pagina de Facebook a instituției. ”Ministrul Adrian Oros a avut astăzi, 20 aprilie 2021, o întâlnire de lucru la sediul Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ) cu reprezentanți ai sectorului ovin  pentru discuții despre problema registrelor genealogice”, anunță MADR.

 

Conform sursei citate, alături de ministru s-au aflat secretarul de stat, Antal Barabási, conducerea ANZ, directori și experți din cadrul direcției tehnice de specialitate a MADR.

 

Sursa

https://agrointel.ro/185218/sedinta-madr-anz-oieri-inventarul-ovinelor-amanat-pana-pe-15-mai/

 

Login pentru a posta comentarii