Cum se împart banii pentru subvențiile fermierilor! Cât revine fermelor mici și mijlocii!

Decizia pentru împărțirea bugetului pentru subvențiile fermierilor este pe ultima sută de metri! Noua reforma privind Politica Agricolă Comună, tot mai aproape de finalizare în procedura trialogului! Anunță europarlamentarul Daniel Buda (PPE) vicepreședinte Comisia AGRI, Parlamentul European.

Eurodeputatul român a anunțat cum se împart banii pentru subvenții, cât revine fermelor mici și mijlocii, cât este alocat pentru sprijinul cuplat, eco-scheme, alte scheme de plată.

"Regulamentul privind Politica Agricolă Comună se află în procedura trialogului, adică în negocierile dintre cele trei instituții importante ale UE: Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul. Vă redau principalele puncte din pachetul de compromis privind PAC la care s-a ajuns în urma celui mai recent trialog:
▶️În situația în care se alocă 10% din Pilonul I plată redistributivă către fermele mici, nu se aplică plafonarea subvențiilor. Plata redistributivă reprezintă „centura de siguranță” pentru fermierii mici și mijlocii, care îi ajută să supraviețuiască pe piață. Această plată redistributivă consolidează modelul fermelor familiale mici și mijlocii, asigurându-se un echilibru între resursele financiare ce urmează a fi puse la dispoziția fermierilor mici și mari.
▶️25% din fondurile aferente Pilonului I vor fi alocate eco-schemelor, fiind prevăzută o perioadă de învățare între 2023-2024, cu o alocare între 20% și 25%.
▶️Alocare de 13% pentru finanțarea ajutorului cuplat și 2% ajutor cuplat pentru plantele proteice.
▶️În ceea ce privește Pilonul II FEADR, 35% se alocă investițiilor de mediu, iar 15% intervenții pentru fructe si legume.
▶️Stabilirea fâșiilor de tampon de-a lungul cursurilor de apă [cu o lățime minimă de 3m]
 Fâșiile de tampon de-a lungul cursurilor de apă trebuie, ca regulă generală și în conformitate cu legislația Uniunii, să respecte lățimea minimă de 3 m fără a utiliza pesticide și îngrășăminte.
 În zonele cu șanțuri importante de irigare, statul membre poate ajusta, dacă este justificat pentru acele zone, lățimea minimă în conformitate cu circumstanțele locale specifice.
▶️ Rotația culturilor în teren arabil, cu excepția culturilor care cresc sub apă

Rotația constă într-o schimbare de cultură, cel puțin o dată pe an la nivelul parcelelor (cu excepția culturilor multianuale, a ierburilor și a altor furaje erbacee). Pe baza diversității metodelor agricole și a condițiilor agro-climatice, statele membre pot autoriza în regiunile în cauză alte practici de rotație a culturilor cu leguminoase sau diversificarea culturilor, care vizează îmbunătățirea și conservarea potențialului solului în conformitate cu obiectivele directivei.

mici-fermieri-tineri_b

Statele membre pot scuti de obligația prevăzută în următoarele situații:
 (a) în cazul în care mai mult de 75% din terenul arabil este utilizat pentru producerea de ierburi sau alte furaje erbacee, este utilizat pentru cultivarea leguminoaselor sau este supus unei combinații a acestor utilizări;
 (b) în cazul în care mai mult de 75% din suprafața agricolă eligibilă este pășune permanentă, este utilizată pentru producția de ierburi sau alte furaje erbacee sau pentru cultivarea culturilor sub apă, fie pentru o parte semnificativă a anului, fie pentru o parte semnificativă a ciclului culturilor sau este supus unei combinații a acestor utilizări;  sau
 (c) cu o suprafață arabilă de până la 10 hectare.

Statele membre pot introduce limita maximă de suprafață acoperită cu o singură cultură pentru a preveni monoculturile mari.

Alinierea Regulamentului la Pactul Verde și la Strategia Farm to Fork urmează a fi dezbătută în cadrul trialogului. Vă voi ține la curent cu rezultatele acestor negocieri, însă dacă până atunci, aveți întrebări sau nelămuri, vă stau la dispoziție pentru a vă răspunde", a scris europarlamentarul Daniel Buda, pe pagina sa Facebook.

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/cum-se-impart-banii-pentru-subventiile-fermierilor-cat-revine-fermelor-mici-si-mijlocii

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top