Ajutorul de 142 lei/vacă și 232 lei/tona de lapte! Mesajul unui crescător de vaci pentru ministrul Oros!

Ajutorul Covid 19 pentru crescătorii de bovine, acordat în acest an, de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este, de fapt, o completare a ajutorului național tranzitoriu (ANT) la bovine, aferent anului 2020. Acest ajutor este achitat din banii de ANT. Dar, din păcate, anumite condiții impuse pentru acordarea acestui ajutor îi vor exclude de la plata APIA pe crescătorii care încasau anul trecut, fără probleme, ANT la vaci.

Una dintre condiții este data de valabilitate a atestatului de producător. O crescătoare de bovine din județul Botoșani i-a semnalat această situație ministrului agriculturii, Adrian Oros, printr-un mesaj. Crescătoarea deține bovine din anul 2008, iar anul acesta riscă să rămână doar cu sumele de nimic plătite de APIA în contul ajutorului național tranzitoriu pentru anul 2020,  5 lei pe cap de vacă și 2 lei pe tona de lapte, sume simbolice rezultate după împărțirea bugetului pentru ANT bovine aferent anului 2020, o parte neînsemnată pentru plata ANT, iar grosul banilor pentru plata ajutor Covid 19.

"Bună ziua,vă scriu din judetul Botoșani,in legătură cu ajutorul pentru vacile de lapte,am avut atestat de producător care a expirat în noiembrie 2020, am făcut cerere la primărie și abia în februarie 2021 mi se a eliberat alt atestat. Acum ca să depun cererea pentru vaci și lapte, nu este valabil nici unul, ce pot face? Am vaci din 2008. Am 10 vaci cu lapte, dau lapte la procesare,am contract, modificați valabilitatea atestatului pănă la data depunerii cererii", i-a scris Mariana Daringa ministrului Oros. Crescătoarea este din locaiitatea Murguta, județul Botoșani.

Ministrul agriculturii a îndemnat-o pe crescătoare să-i transmită toate detaliile.

Potrivit informațiilor furnizate de APIA pentru Agroinfo și conform Ordonanței de Urgență prin care este acordat ajutorul Covid 19 la bovine, pentru a se încadra la plata ajutorului Covid pe tona de lapte, crescătorii trebuie să depună la APIA copie de pe atestatul de producător, emis înainte de 1 ianuarie 2021 și valabil cel puțin până la data de 30 iunie 2021, însoțit de copie de pe fila / filele din carnetul de comercializare al produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoană fizică, din care rezultă cantitatea de lapte produs și valorificat în luna ianuarie 2021.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A ACTELOR!

ajutor-covid-19-2021_b

Așadar, crescătorii care au atestate de producător emise după data de 1 ianuarie 2021, potrivit acestei condiții, sunt excluși de la plata ajutorului Covid 19, dacă nu se va modifica această condiție. În asemenea situație, crescătorii care anul trecut și-au încasat ajutorul național tranzitoriu cuvenit, fără probleme, anul acesta, așa cum am spus, ar putea rămâne doar cu mărunțișul încasat de la APIA sub forma ANT. Ironic este că Ministerul Agriculturii a decis anul acesta să împartă bugetul pentru ajutorul național tranzitoriu și partea cea mai mare să o distribuie crescătorilor sub forma ajutorului Covid tocmai pentru ca bani să ajungă la adevărații crescători, nu la cei care au avut vaci la data istorică 31 ianuarie 2013, iar acum nu mai au.

Cuantumul ajutorului Covid este de cca 142 de lei/bovină și 232 lei/tona de lapte. Vă reamintim că termenul limită pentru depunerea cererilor la APIA este 9 august 2021.

 

Sursa:https://www.agroinfo.ro/politic/ajutorul-de-142-lei-vaca-si-232-lei-tona-de-lapte-mesajul-unui-crescator-de-vaci-pentru-ministrul-oros

 

 

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top