Dan Motreanu: Cresc sumele pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate

 

 

Ministerul Educației va crește sumele pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate, anunță europarlamentarul român Dan Motreanu.

 

Reprezentantul PNL anunță cele 7 propuneri de îmbunătățire a proiectului privind plata transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu au fost agreate. Aceste propuneri au fost comunicate de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu:
– Creșterea de 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. Se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru;
– Suma forfetară poate fi majorată cu până la 100%, în cazul în care costul transportului este mai mare. Suma acordată nu poate depăși contravaloarea documentelor de transport;
– Dacă suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport, diferența poate fi decontată din bugetele consiliilor județene;
– Cuantumul minim va putea fi stabilit prin hotarâre a Guvernului;
– Asigurarea cadrului legal care să permită autorităților locale să susțină transportul școlar specializat;
– Alocația forfetară este neimpozabilă și nu va fi luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau bursei de ajutor social;
– Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, atât pentru contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, cât și pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/235837/dan-motreanu-cresc-sumele-pentru-transportul-elevilor-scolarizati-in-alta-localitate/

Ultima modificare Marți, 27 Septembrie 2022 09:54

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top